Albastru este forma de libertate în care eu cred.  Mă ajută să povestesc, să călătoresc, să mă bucur. Mă inspiră şi mă ghidează în lumile multor oameni faini, în arte şi culturi îndepărtate. Este ideea pe care am căutat-o pentru o viaţă şi de fapt mi-am dat seama că este pentru mai multe vieţi.

Am format o echipă frumoasă care să crească ideea. Sunt arhitecţi, actori, sculptori, pictori, povestitori, creatori de film documentar, fotografi, programatori, meşteşugari, oameni simpli. Vrem să găsim surse de inspiraţie şi să le împărtăşim cu voi. Să ne colorăm existenţele în Albastru. Să visăm împreună.

Ne place să citim istoria culorilor pentru că, de fapt, acolo găsim foarte multe istorii personale. „Eu, când iubesc, simt Albastru”, ne spune prietena noastră Diana Fufezan (actriţă la Teatrul Naţional “Radu Stanca” din Sibiu).

Dacă gândurile ar trebui să aibă un final, atunci el ar fi Albastru.