D

Desenăm Harta Caselor Albastre din România

Pornim într-o călătorie faină. Facem Traseul Albastru împreună cu voi şi desenăm fizic şi digital Harta Caselor Albastre din România, cu arhitectură tradiţională. Să rămână în memoria noastră. Să ne bucurăm de ele, să le preţuim şi să ne inspire liniile lor dulci, culorile timpurilor lor şi ale noastre. 

Dacă aveţi o Casă Albastră cu arhitectură tradiţională într-un sat şi vreţi să îi aflăm povestea, să îi păstrăm imaginea şi să o punem într-o lumină bună, daţi-ne de veste. Scrieţi-ne pe Facebook – pagina Albastru sau trimiteţi-ne un mail pe adresa [email protected]

Noi vă contactăm, venim în vizită şi povestim mai departe.

“Mereu mi-a părut rău când bunica mea a decis să vopsească în verde casa lor. Toată copilăria am admirat albastrul ăla aparte al casei lor din Alţâna” ne spune Daniel, într-un comentariu pe Facebook.

Aşa de mult ne place Albastrul caselor încât ne-am hotărât să plecăm în căutarea lui prin ţară. Să îi cunoaştem toate nuanţele. Şi ne-am propus să îi cunoaştem pe oamenii care locuiesc în Case Albastre. Cum arată ei, ce fac, cum realitatea lor se decupează în Albastru.

Suntem o echipă de oameni pasionați plus alţi prieteni-susţinători şi suntem deschişi tuturor celor care vor să ni se alăture. Care cred în valorile noastre şi în frumuseţea de la sate. Eu sunt Diana, cea care scrie această postare şi coordonatorul inițiativei. Caut oameni faini şi poveşti pe care să le transform în filme documentare, la care lucrez ca freelancer. Alături de mine este Alexandra Mihailciuc, arhitect şi autor de cărţi despre arta feroneriei şi sobe tradiţionale. Ştefan Vaida este parte din echipă şi mereu gata să ne spună toate minunăţiile pe care le descoperă în case vechi, ziduri, grinzi, ceramică, mobilă pictată. Este tânăr restaurator, are o Casă Albastră în satul Alţâna pe Valea Hârtibaciului, pe care a transformat-o în muzeu alături de fratele său, Eugen Vaida.

Începem să conturăm Harta Caselor Albastre din România cu arhitectură tradiţională.

Ne găsiţi pe Facebook, pagina Albastru, unde vom pune toate update-urile legate de călătoria noastră. Vă mulţumim pentru că sunteţi alături de noi.

Pinuri ceramice – Case Albastre ilustrate de Livia Coloji

Am ales câteva faţade care să devină o colecţie de pinuri din ceramică. Livia Coloji primeşte fotografiile noastre, le interpretează şi apoi începe să picteze manual, în atelierul său din Timişoara – sub brandul Gruni.

🏷Cum ajung pinurile la voi: shop online:

Casa albastră din Şona

Casa albastră din Roadeş

Casa albastră din Ighişul Vechi

Casă albastră din Alţâna

Vă anunțăm că am început un parteneriat cu Asociatia Monumentum și am creat un Fond Albastru.

Adică: banii care se adună din vânzarea pinurile ceramice cu Case Albastre vor fi donaţi către ong și vă spunem la finalul fiecărei luni ce sume sunt și ce facem.

Ce ne propunem: să îl sprijinim pe restauratorul Ștefan Vaida să redea culoarea Albastru acolo unde ea a existat în primele straturi pe o casă cu arhitectură tradițională și să repare fațada şi elementele decorative.

Iar noi să spunem poveştile oamenilor şi ale caselor.

E tare fain că ne simțim aici cu voi, online, dar și offline ca între prieteni și vă mulțumim că sunteți iubitori de frumos.

Mulţumim:

Livia si Gruni pentru implicare şi generozitate,
Ştefan Vaida, Eugen Vaida, Asociaţia Monumentum pentru că ne ajutaţi să descoperim locuri şi case frumoase,
Simona Sterca şi Jujube Atelier pentru energie.