Nimic nu se pierde, totul se conservă. Pe acest principiu cred că ar putea funcţiona lucrurile şi în arheologie/restaurare. Toată informaţia lumii nu se pierde, nu dispare, ci este stocată undeva pentru totdeauna. Poate fi o provocare să se găsească o cheie în descifrarea ei. Evoluţia ne-a arătat că informaţiile despre trecut sunt o sursă inepuizabilă, se descoperă încontinuu metode care aduc la lumină încă şi încă un aspect necunoscut al trecutului.

Materia în sine înmagazinează o mulţime de informaţii pe care noi trebuie doar să le desluşim. Mă duc cu gândul la toate intervenţiile brutale asupra clădirilor istorice, sub aspectul unor renovări sunt practic private de acel strat de îmbrăcăminte care musteşte de informaţii din trecut. Se numeşte tencuială, sau cum zic specialiştii, parament.

Acest strat pe care noi îl considerăm banal şi înlocuibil ne poate ilumina în multe situaţii, poate elucida multe întrebări legate de trecutul unei construcţii, de vechimea ei, de etapele ei de construcţie, de profesia sau statutul social al proprietarului, de priceperea meşterului, de calitatea materialelor, de tehnicile vremii şi mai ales de straturile de zugrăveli acumulate în timp. Culoarea la rândul ei ne oferă informaţii despre sensibilitatea sau gustul oamenilor, de posibilitătile lor financiare sau de moda timpului. Astfel putem stabili cronologia culorilor unei case sau chiar evoluţia unei culori. În sudul Transilvaniei spre exemplu, e aproape imposibil de imaginat să nu găseşti prin straturile unei case vechi culoarea albastră. Ea spune multe despre trendul unei perioade lungi şi statutul social. Raspândirea ei e impresionantă.

Poţi găsi straturi de tencuieli făcute cu adaos de cenuşă, unele amestecate cu praf de cărămidă sau altele combinate cu argila, toate sporind calitatea mortarului. Astăzi, din neglijenţă sau neştiinţă adăugam ciment, fără a realiza cât rău putem face zidăriei prin acest lucru, în loc să folosim tencuială pe bază de var stins.

Inscripţia pe care am găsit-o pe faţada Muzeului Interetnic al Văii Hârtibaciului din Alţâna.


Strat după strat

În afară de aceste informaţii tehnice şi sociale mai putem găsi o mulţime de surprize artistice sau estetice: inscripţii chirilice sau gotice în limba latină, română, maghiară sau germană. Am găsit multe astfel de surprize care în mod normal ar dispărea odată cu renovarea caselor. Sunt expresii artistice, filozofice sau religioase ale edificatorului. De regulă le găsim sub cornişa faţadei unde erau protejate de ploaie şi soare, în nişe sau în spaţiul dintre ferestre.

Chiar dacă aparent faţa unei case nu prezintă ornamente, posibil să fi avut! Prin anii ’70-’80 apăruse moda „stropului” sau a „calciului”. Dintr-un motiv de comoditate, meşterilor le era mai uşor să „împroaşte” cu un mortar moale toată casa de sus pana jos decât să repare suprafeţele stricate, ciobite, sau zgâriate. Cu acea „maşină de calciu” puteau isprăvi într-o zi toată faţada. Plus că nu mai era nevoie de culoare, griul oricum era la modă. De multe ori dădeau jos cu ciocanul profilele anevoios lucrate şi ornamentele artistice şi le ascundeau sub stratul de stropi. V-ar mira dacă v-aş povesti câte contururi de „flori” am găsit ascunse sub aceste straturi zdronţuroase. Cu un şpaclu şi cu mare grijă se poate scoate la lumina splendoarea ornamentală a unei faţade maltratate. Aşadar, printr-o singură decizie spontană şi pripită putem omite toate aceste informaţii atunci când ne apucăm să renovăm o casă. De cele mai multe ori schimbarea tencuielii nu este necesară, o facem poate doar la îndemnul meşterului.

Ce e frumos la o casă veche

Când locuieşti într-o casă veche, din când în când mai afli ceva despre casa ta, ai senzaţia că în orice moment ai putea avea parte de o surpriză, să faci o mică descoperire. Atunci când toată tencuiala a fost îndepărtată şi înnoită, parcă e seacă şi stearpă, ea muţeşte ca şi cum ai lega-o la gură să nu-ţi mai poată spune nimic. Mai mult de atât, confişti şansa urmaşilor tăi să mai aibă câte o surpriză plăcută atunci când „umblă” la casa lor.

Acum 13 ani am descoperit sub cornişa unei case vechi două inscripţii suprapuse, din doua perioade diferite. Am decis să scot la lumină şi să retuşez inscripţia mai nouă (1870), iar cea mai veche să o las ascunsă, ca şi altă generaţie să se poată bucura de o surpriză. Chiar şi dacă nu ar găsi nimic, dar şi numai ideea ca ea conţine mulţi martori ai vremurilor trecute e un sentiment frumos. Asa că, gândiţi-vă de două ori înainte să luaţi ciocanul şi să produceţi o pierdere ireversibilă.

Dacă identificaţi urme de pictură, desen sau inscripţii pe casă, ar fi indicat să contactaţi un arhitect sau un restaurator pentru o părere de specialitate. Puteţi să faceţi 2-3 poze cu telefonul şi să le trimiteţi pe profilul meu de Facebook: Stefan Vaida, vă pot oferi consultanţă gratis.

📷 Photos: Arhiva Asociaţiei Monumentum şi Diana Iabrasu cu Sony Alpha 6300